Despre criză, responsabilitate și de ce Ilie Bolojan nu e o întâmplare
„Andrei, văd că nu te-ai astâmpărat…”
Așa mi-a spus Ilie Bolojan, în vara lui 2023, când a trecut prin Piatra-Neamț și a văzut lucrările începute. Tonul era ușor ironic, dar apreciativ.
Cu doi ani înainte, în februarie 2021, petrecusem peste trei ore la Oradea discutând despre administrație, majorități fragile, finanțe publice și mai ales despre realitățile politice pe care nu le vezi din exterior.
Am plecat de acolo cu mai puține iluzii și cu mai multă luciditate, dar acesta NU este un text despre mine. Este un text despre ce înseamnă să conduci într-un context dificil și despre de ce, în anumite momente, tipul de leadership face diferența dintre improvizație și construcție.
Lecția de la Oradea: nu poți construi mare, dacă fundația politică e șubredă
În 2021, situația mea era complicată: consiliu local fragmentat, șase partide, majoritate fragilă, fără viceprimari, presiune financiară majoră, proiecte întârziate, infrastructura în pragul colapsului. Discuția cu Ilie Bolojan a fost directă, fără menajamente, fără cosmetizări.
„Cum te înțelegi cu președintele de partid?” M-a întrebat.
Răspunsul meu ezitant nu l-a convins. Mi-a spus ceva ce atunci m-a incomodat, dar care s-a dovedit profund adevărat:
Nu poți câștiga bătălii dacă generalii de lângă tine te subminează.
Nu voi dezvolta aici toată discuția de atunci. Ar fi și greu și lipsit de sens. Concluziile mari le-am mai spus:
- Ori te apuci de proiecte mari, dar ai nevoie de susținere politică și o majoritate stabilă. Fără ea, nu poți. Alianțele pe care le-ai făcut nu te ajută prea mult.
- Ori renunți la marile proiecte și te ocupi de băncuțe, panseluțe, spectacole. Astea nu deranjează. Nu scot oamenii din zona de confort.
În administrație, ca și în viață, ai întotdeauna de ales între varianta grea sau varianta ușoară. Atunci, eu am făcut o alegere de caracter: proiectele mari, știind că nu va fi ușor. Și nu regret ce am ales.
Ce nu se vede din afară: mecanica reală a deciziei publice
Din exterior, administrația pare un spațiu al declarațiilor. Din interior, este un spațiu al constrângerilor: bugete limitate, majorități fragile, echilibre politice instabile, compromisuri, orgolii, presiuni. Și, peste toate, așteptarea legitimă a cetățeanului: „Faceți ceva!”
Ceea ce am învățat atunci și ceea ce am recunoscut ulterior în stilul lui Ilie Bolojan este că reforma reală începe prin asumarea conflictului cu status quo-ul. Când realitatea te lovește, nu fugi de ea. Nu te poți ascunde la nesfâșit nici cu declarații, nici cu poze. Ci o poți doar înfrunta cu decizii asumate și proiecte duse la bun sfârșit.
Contextul de azi: nu furtuna e surpriza, ci cât timp am ignorat prognozele
România nu a intrat brusc într-o criză. Datele doar confirmă ceea ce economia arăta de ani de zile: creșteri de prețuri și deficite mascate prin împrumuturi, consum stimulat artificial, presiune crescută pe mediul privat.
Când realitatea economică este cosmetizată prea mult timp, factura nu dispare, ci doar se eșalonează și se acumulează.
Culmea este că astăzi, tocmai cei care s-au înfruptat din mesele îmbelșugate și au fugit de nota de plată, ne dau lecții de economie, de matematică și de etică.
În astfel de momente, responsabilitatea nu mai poate fi ornamentală. Mi-aș dori ca oamenii să nu mai fie atât de ușor de păcălit cu lacrimi de crocodil.
De ce tipul de lider contează mai mult decât partidul
Am văzut administrația și politica din interior. Știu cum funcționează lucrurile.
Ilie Bolojan nu este un lider politic care să spune povești dulci. Nu este spectaculos, nu este zgomotos, nu împachetează frumos.
Este însă riguros, pragmatic și dispus să ia decizii nepopulare atunci când ele sunt necesare. În situații de criză, există două tipuri de reacții: amânarea costurilor sau asumarea lor.
Prima produce liniște temporară și probleme structurale. A doua produce disconfort imediat și șansă reală de redresare.
Din experiența mea administrativă, știu cât de greu este să alegi varianta a doua.
În ultimii ani, am preferat să ignorăm mirosul de fum. Ne-am amăgit că e doar abur și ne-am distrat convinși că petrecerea poate continua.
Iar astăzi este prea târziu ca să mai putem preveni. Vorbim despre intervenție. Iar intervenția presupune tăieri, reașezări, decizii ferme și nepopulare.
Ce am învățat din mandat: o reflecție necesară astăzi
Funcția publică te învață un lucru esențial: realitatea nu negociază cu dorințele noastre. Poți amâna, poți cosmetiza, poți comunica triumfalist. Dar cifrele au logica lor și nu se ascund la nesfârșit în sertare.
Din acest motiv privesc cu luciditate momentul actual. Nu cu entuziasm, nici cu resentiment, ci cu realism.
România nu are nevoie de lideri perfecți. Nu există lideri perfecți. Există doar lideri potriviți sau nepotriviți pentru un context.
Nu are nevoie de entuziasm de campanie. Ci de competență administrativă, pragmatism și viziune.
În astfel de momente, întrebarea nu este „cine ne place mai mult?”.
Experiența mea administrativă mă face să privesc cu seriozitate această întrebare:
Cine poate stabiliza, organiza și construi?
Rămâne, desigur, dreptul fiecăruia să judece. Dar cred că avem datoria să judecăm informat, nu emoțional.
Istoria nu îi reține pe cei care fac spectacol, ci pe cei care construiesc.